Art. 6 §§ 1 și 3 (d) • Proces care a condus la condamnarea nedreaptă pentru apartenența la o organizație ilegală armată din cauza incapacității reclamantului de a confrunta martorul ce a declarat împotriva sa, în ciuda faptului că avocatul său a interogat martorul • Nu există motive întemeiate pentru a nu obține declarația martorului în prezența reclamantului, lucru esențial pentru a contesta validitatea acuzațiilor și pentru a disipa incertitudinea în legătură cu identificarea fizică a reclamantului • Dezavantaj sever cu care se confruntă apărarea, care nu are suficiente garanții procedurale în circumstanțele date.

Aprecierea Curții

Jurisprudența relevantă

(…) 36. Curtea reiterează faptul că garanțiile prevăzute la articolul 6, alin. (3) lit. (d) reprezintă aspecte specifice ale dreptului la o audiere echitabilă, stipulate la alineatul (1) din această dispoziție; prin urmare, va lua în considerare plângerea reclamantului în temeiul ambelor dispoziții analizate împreună (a se vedea Schatschaschwili împotriva Germaniei  [GC], nr. 9154/10, § 100, CEDO 2015).

37. Articolul 6 § 3 lit. (d) consacră principiul conform căruia, înainte ca un acuzat să fie condamnat, toate probele existente împotriva sa trebuie prezentate, în mod normal, în prezența sa în cadrul unei ședințe publice, în vederea dezbaterii contradictorii. Excepții de la acest principiu sunt posibile, dar nu trebuie să încalce drepturile apărării, care, de regulă, impun ca inculpatului să i se ofere o oportunitate adecvată și corespunzătoare de a contesta o declarație a unui martor și de interoga martorul, fie la momentul la care martorul dă declarația sau într-o etapă ulterioară a procedurilor (a se vedea Al Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord [GC], nr. 26766/05 și 22228/06, § 118, CEDO 2011).

38. În acest sens, Curtea face trimitere la jurisprudența sa, în temeiul alin. (1) și (3) lit. (d) din art. 6 al Convenției și punctează în special principiile rezumate și îmbunătățite în Al Khawaja și Tahery (citat mai sus, §§ 119-47) și clarificate în continuare în Schatschaschwili (citat mai sus, §§ 100-31), cu privire la admiterea unor declarații incriminatoare și neconfirmate ale unor martori în cadrul unor proceduri penale (pentru o recapitulare a acestor principii, a se vedea Boyets împotriva Ucrainei, nr. 20963/08, §§ 74 -76, 30 ianuarie 2018). Deși inițial au fost dezvoltate pentru cazurile în care un martor al acuzării nu se prezintă la proces, Curtea a acceptat că principiile Al Khawaja și Schatschaschwili se pot aplica și în cazul în care martorii se prezintă în fața instanței de judecată, însă nici reclamantul și nici avocatul său nu pot să-i interogheze (a se vedea, mutatis mutandis, Ürek și Ürek împotriva Turciei, nr. 74845/12, § 49, 30 iulie 2019 și Chernika împotriva Ucrainei, nr. 53791/11, § 46, 12 martie 2020).

39. Cu toate acestea, Curtea constată că în cazul de față există un alt tip de problemă, întrucât deși reclamantul însuși nu a putut să confrunte martorul acuzării, avocatul său, spre deosebire de cazurile menționate mai sus, a avut ocazia să interogheze acel martor în fața instanței de fond (a se vedea paragraful 21 de mai sus). În unele cazuri similare, Curtea a considerat că avocatul apărării are o capacitate suficientă de a asculta declarațiile martorului și de a îi adresa întrebări pentru a proteja interesele apărării asupra faptelor cu privire la care este întrebat (a se vedea Šmajgl împotriva Sloveniei, nr. 29187/10 , § 64, 4 octombrie 2016 și cazurile citate în acesta). Importanța acordată de către Curte prezenței unui avocat în astfel de situații reiese, de asemenea, din constatarea acesteia într-o serie de cauze, și anume că deși, în circumstanțe excepționale, pot exista motive pentru administrarea probei cu martori în absența persoanei împotriva căreia se dă declarația, acest lucru ar putea fi acceptat numai cu condiția ca avocatul său să fie prezent (a se vedea, de exemplu, Hilden împotriva Finlandei (dec.), nr. 32523/96, 14 septembrie 1999 și Šmajgl, citat mai sus, § 63 in fine; a se vedea, de asemenea, X. împotriva Danemarcei, nr. 8395/78, decizia Comisiei din 16 decembrie 1981, Decizii și rapoarte (DR) 27, p. 55).

40.  Acestea fiind spuse, Curtea a admis, de asemenea, că pot exista totuși circumstanțe în care implicarea doar a avocatului apărării ar putea să nu fie suficientă pentru a susține drepturile apărării și că absența unei confruntări directe între un martor și inculpat ar putea atrage după sine un dezavantaj real pentru acesta din urmă (a se vedea Šmajgl, citat mai sus, § 65). În consecință, este de competența Curții să stabilească dacă prezenta cauză a implicat astfel de circumstanțe, care au impus confruntarea directă a reclamantului cu martorul care a declarat împotriva sa. În efectuarea acestei evaluări, va prelua, după caz, abordarea și principiile dezvoltate cu privire la martorii absenți și se va întreba (i) dacă a existat un motiv întemeiat pentru a administra declarația martorului E.A. în absența reclamantului; (ii) dacă declarațiile furnizate de acel martor au constituit baza unică sau decisivă pentru condamnarea reclamantului sau au avut o pondere semnificativă; și (iii) dacă au fost stabiliți suficienți factori de contrabalansare pentru a compensa dificultățile întâmpinate de apărare ca urmare a absenței confruntării directe a reclamantului cu E.A., concentrându-se în special pe întrebarea dacă aceste dificultăți au fost de asemenea natură astfel încât să fie efectiv compensate de prezența avocatului reclamantului la ședința în care E.A. a fost audiat. Ca răspuns la aceste întrebări, Curtea va încerca în cele din urmă să stabilească dacă obiectul și scopul protecției prevăzute la articolul 6 § 3 lit. (d), care este acela de a oferi unui inculpat o oportunitate adecvată de a contesta și interoga un martor ce a declarat împotriva sa, ar putea fi realizate în circumstanțele actuale, fără a asigura confruntarea directă a reclamantului cu martorul E.A.

41. Înainte de a începe cu aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea consideră că este important să sublinieze faptul că preocuparea sa principală, în temeiul art. 6 § 1, este evaluarea echității generale a procedurilor penale (a se vedea Schatschaschwili, citat mai sus, § 101). Acesta este scopul final al diferitelor teste create pentru a examina diverse aspecte legate de drepturi specifice garantate de art. 6 § 3 (a se vedea, de exemplu, Chernika, citat mai sus, §§ 51 și 52 și cazurile citate în acesta). Prin urmare, respectarea cerințelor unui proces echitabil trebuie examinată în fiecare caz, având în vedere desfășurarea procedurilor în ansamblu și nu pe baza unei analize izolate a unui aspect anume sau a unui incident anume (a se vedea Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord [GC], nr. 50541/08 și alte 3, § 251, 13 septembrie 2016).

Aplicarea principiilor de mai sus în cazul de față

  • Dacă a existat un motiv întemeiat pentru a nu obține declarațiile E.A. în prezența reclamantului

42. Curtea reiterează de la bun început că lipsa unui motiv întemeiat pentru absența unui martor al acuzării este un factor foarte important care trebuie pus în balanță atunci când se evaluează echitatea generală a unui proces, fiind un factor care poate înclina balanța în favoarea găsirii unei încălcări a art. 6 §§ 1 și 3 (d) (a se vedea Schatschaschwili, citat mai sus, § 113). Curtea consideră că același lucru se aplică atunci când martorul nu a fost „absent” per se, dar acuzatului i s-a refuzat posibilitatea de a confrunta martorul (a se vedea Ürek și Ürek, citat mai sus, § 66).

43. În ceea ce privește faptele concrete, Curtea constată că reclamantul, care la acel moment ispășea o pedeapsă cu închisoarea legată de o condamnare anterioară, a fost adus la toate ședințele de judecată ținute în fața Curții cu din Istanbul, cu excepția celei în care E.A. a fost audiat. Nicio explicație nu a fost oferită de către instanța de fond în timpul procedurii sau, ulterior, de către Guvern în fața Curții, cu privire la motivele pentru care prezența reclamantului nu a putut fi asigurată la acea ședință, în ciuda faptului că se afla sub controlul exclusiv al statului. De fapt, instanța de fond pare să nu fi luat în considerare implicațiile absenței reclamantului în ceea ce privește drepturile la apărare. Contrar afirmațiilor Guvernului, Curtea mai menționează că, reclamantul a cerut să fie confruntat cu E.A. încă de la începutul procedurii (a se vedea punctele 19 și 20 de mai sus) și că a depus o plângere cu privire la absența unei astfel de confruntări, atât în ​​declarațiile sale date în apărare în fața instanței de fond, cât și ulterior în fața Curții de Casație (a se vedea punctele 24 și 28 de mai sus).

44. În aceste condiții, Curtea nu poate stabili că a existat un motiv întemeiat cu privire la lipsa luării unei declarații din partea E.A. în prezența reclamantului sau a faptului că autoritățile ar fi manifestat diligența necesară pentru a asigura prezența reclamantului la momentul luării declarației.

  • Dacă declarația furnizată de E.A. a reprezentat baza unică sau decisivă pentru condamnarea reclamantului sau dacă au avut o pondere semnificativă

45. Curtea observă că acuzațiile aduse reclamantului s-au bazat inițial pe două probe, prima constând în acuzațiile făcute de fratele reclamantului, G.K., când a fost interogat la Direcția Generală a Securității din Istanbul, iar a doua constând în declarațiile lui E.A. din timpul procedurii de interogare și identificare a fotografiilor desfășurate la Direcția Generală a Securității din Istanbul (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Curtea mai observă că, în etapa procesuală care a urmat, atât G.K. și E.A. au fost audiați de către Curtea din Istanbul în calitate de martori. Cu toate acestea, la pronunțarea hotărârii sale împotriva reclamantului, instanța de fond pare să fi citat în mod expres doar probele furnizate de E.A., concluzionând că reclamantul a fost activ în lagărul Kelereș al PKK din Iran și, prin urmare, a fost membru al acelei organizații, având în vedere acuzațiile aduse. Curtea constată că instanța de fond nu s-a referit în niciun fel la declarațiile lui G.K. sau la alte probe directe sau circumstanțiale în stabilirea vinovăției reclamantului (a se vedea paragraful 25 de mai sus).

46. Prin urmare, Curtea consideră, în lumina aprecierii instanței interne în hotărârea sa motivată, că declarațiile făcute de E.A. în cadrul Direcției Generale a Securității din Istanbul au constituit baza decisivă, dacă nu chiar singurul temei pentru condamnarea reclamantului, deși E.A. și-a exprimat îndoielile cu privire la acuratețea declarațiilor respective când a fost ulterior audiat de acea instanță (a se vedea punctele 52 și 53 de mai jos pentru discuții suplimentare cu privire la subiect).

  • Dacă au fost stabiliți suficienți factori de contrabalansare pentru a compensa dificultățile întâmpinate de apărare

47. Curtea consideră, în lumina celor de mai sus, că negarea dreptului reclamantului de a-l confrunta pe martorul E.A., fără un motiv întemeiat, a adus apărării un dezavantaj grav, având în vedere în special rolul critic pe care l-a jucat declarația sa în condamnarea reclamantului. Rămâne să se determine dacă au existat suficienți factori de contrabalansare pentru a compensa dezavantajele apărării, inclusiv măsuri care să permită o evaluare corectă și adecvată a credibilității probelor în cauză.

48. În acest context, Curtea reiterează faptul că amploarea factorilor de contrabalansare necesari pentru ca un proces să fie considerat echitabil depinde de ponderea probelor în cauză. Cu cât aceste dovezi sunt mai importante, cu atât factorii de contrabalansare ar trebui să aibă o pondere mai mare pentru ca procedurile în ansamblu să fie considerate echitabile (a se vedea Schatschaschwili, citat mai sus, § 116). Având în vedere caracterul central al dovezilor furnizate de E.A., Curtea consideră că erau necesari factori majori de contrabalansare pentru a asigura corectitudinea procedurilor (a se vedea Chernika, citat mai sus, § 66). Curtea a considerat următoarele elemente ca fiind relevante în acest context: abordarea probelor în cauză de către instanța de judecată;  disponibilitatea și forța altor probe incriminatoare; și măsurile procedurale luate pentru a compensa lipsa posibilității de a interoga direct martorii din cadrul procesului (a se vedea Schatschaschwili, § 145 și Ürek și Ürek, § 60, ambele citate mai sus).

  • Abordarea instanței de fond cu privire la declarația martorului și existența altor probe incriminatoare

49. Curtea a stabilit deja mai sus că declarația dată de E.A. în timpul interogării sale de către poliție a reprezentat, din toate punctele de vedere, singura probă folosită pentru condamnarea reclamantului. Cu siguranță, nu existau alte probe în dosarul cauzei prezentate Curții cu privire la presupusa prezență a reclamantului în lagărul Kelereș din Iran. În plus, deși fratele reclamantului, G.K., făcuse anumite acuzații la momentul interogării sale de către poliție care sugerează că reclamantul a continuat implicarea în „organizația” din România după eliberarea sa din închisoare, el a retras ulterior acele declarații, despre care susținea că au fost făcute sub constrângere și în absența unui avocat. Curtea remarcă că hotărârea instanței de fond nu conținea nicio discuție cu privire la admisibilitate sau la valoarea probatorie a declarației lui G.K. și nici nu s-a referit în niciun fel la aceste declarații în stabilirea vinovăției reclamantului. În aceste condiții, Curtea nu poate decât să susțină că nu au existat alte probe care să se coroboreze în mod direct sau indirect cu declarația martorului E.A.

50. În ceea ce privește abordarea instanței de fond cu privire la declarația martorului E.A., Curtea consideră de la început că au existat câțiva factori care au subminat credibilitatea declarației respective. Remarcă în primul rând că E.A. a furnizat declarația împotriva reclamantului în urma predării sale poliției, în temeiul Legii privind reintegrarea infractorilor în societate, pentru a beneficia de anumite avantaje în schimbul informațiilor privind PKK (a se vedea paragrafele 9 și 31 de mai sus). În declarația sa – care a fost luată în absența unui avocat – la Filiala Antiteroristă a Direcției de Securitate din Istanbul, el a furnizat în consecință informații cu privire la aproximativ treizeci de presupuși membri ai PKK și a identificat pe unii dintre acești indivizi, inclusiv pe reclamant, pe baza fotografiilor.

51. Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că utilizarea declarațiilor furnizate de martori în schimbul imunității sau a altor avantaje poate pune la îndoială echitatea procedurilor împotriva inculpatului și poate ridica probleme dificile, în măsura în care, prin însăși natura lor, asemenea declarații pot fi manipulate și pot fi făcute doar pentru a obține avantaje oferite în schimb sau pentru răzbunare personală. Riscul ca o persoană să fie inculpată și judecată pe baza unor acuzații care nu sunt neapărat dezinteresate nu trebuie, prin urmare, să fie subestimat (a se vedea, mutatis mutandis, Habran și Dalem împotriva Belgiei, nr. 43000/11 și 49380/11 , § 100, 17 ianuarie 2017 și cazurile citate în acesta, și Adamčo împotriva Slovaciei, nr. 45084/14, § 59, 12 noiembrie 2019).

52. În opinia Curții, credibilitatea declarației lui E.A. a devenit și mai scăzută atunci când a declarat în fața instanței de judecată, în timp ce era sub jurământ, că nu era sigur că persoana din fotografia care i se arăta era „Mahir” din lagărul Kelereș. Curtea observă că instanța de fond a ales să acorde o mai mare importanță declarației anterioare a lui E.A. dată în fața poliției, având în vedere apropierea temporală față de evenimentele presupuse. Alegerea instanței de fond nu este problematică în sine, având în vedere că evaluarea probelor este în primul rând o problemă care revine jurisdicției instanțelor naționale și că nu există o regulă rigidă și concludentă care să impună instanțelor naționale să ofere prioritate, în toate circumstanțele, mărturiei date la ședința de judecată (a se vedea, de exemplu, Makeyan și alții împotriva Armeniei, nr. 46435/09, §§ 40 și 47, 5 decembrie 2019).

53. Acestea fiind spuse, contextul particular în care E.A. a dat declarația sa inițială la poliție, împreună cu incertitudinea pe care a afișat-o la ședință cu privire la acuratețea declarației anterioare, ar fi trebuit să determine instanța de fond să trateze probele furnizate de E.A. cu precauție, menționând în special ponderea probelor respective și gravitatea infracțiunii de care a fost acuzat reclamantul. Cu toate acestea, nu există nicio indicație în procesul-verbal al ședinței sau a hotărârii motivate care să sugereze că instanța de fond a arătat prudența necesară în aceste circumstanțe, angajându-se într-o evaluare semnificativă a credibilității martorului, în lumina factorilor de mai sus.

  • Garanții procedurale în vigoare pentru remedierea incapacității reclamantului de a-l interoga pe E.A.  în fața instanței de fond

54. În conformitate cu articolul 210 § 1 din Codul de procedură penală, în cazul în care probele împotriva unui inculpat constau exclusiv în declarațiile unui martor, acel martor trebuie audiat în instanță. Curtea constată că, în conformitate cu această dispoziție, E.A. a fost audiat de instanța de fond, care, prin urmare, a avut ocazia să facă observații cu privire la comportamentul și credibilitatea sa ca martor. Mai mult, așa cum s-a menționat mai sus (a se vedea punctul 21), deși reclamantul a lipsit, avocatul său a fost prezent la ședință când E.A. a fost audiat și a putut să îi adreseze întrebări direct pentru a-i contesta credibilitatea, lucru care, în anumite circumstanțe, poate fi suficient pentru a susține drepturile la apărare (a se vedea, de exemplu, Šmajgl, citat mai sus, § 63 și cazurile citate în acesta). Mai mult decât atât, nu este contestat faptul că reclamantul s-a familiarizat cu conținutul declarațiilor date de E.A. atât poliției, cât și ulterior la proces și că, prin urmare, el a avut ocazia să le conteste veridicitatea și credibilitatea în fața instanței de judecată și să ofere versiunea sa asupra evenimentelor.

55. Prin urmare, Curtea recunoaște că apărarea a putut beneficia de unele garanții procedurale importante care au fost menite să permită o evaluare corectă și adecvată a credibilității declarațiilor lui E.A. Acestea fiind spuse, având în vedere ponderea unică a declarațiilor lui E.A. și contextul special în care au fost obținute, coroborat cu gravitatea pedepsei cu care s-a confruntat reclamantul, Curtea nu consideră că aceste garanții pot fi considerate suficiente pentru a compensa dezavantajul cu care se confruntă apărarea în speță. Acest lucru este valabil mai ales având în vedere absența unui motiv întemeiat pentru a justifica incapacitatea reclamantului de a-l interoga pe E.A. personal (a se vedea paragrafele 42-44 de mai sus). În opinia Curții, o confruntare între reclamant și E.A. era esențială, nu numai pentru a permite reclamantului să conteste credibilitatea afirmațiilor acestuia din urmă cu privire la el – ceea ce s-ar fi putut face cu siguranță prin intermediul avocatului său, cel puțin într-o anumită măsură -, dar mai ales pentru a disipa incertitudinea din jurul identificării fizice, factorul central în cauza introdusă împotriva reclamantului, care nu ar fi putut fi realizată în mod corespunzător doar prin interogarea martorului de către avocat. În acest sens, Curtea reiterează faptul că este de dorit ca martorii să identifice personal pe cineva suspectat de infracțiuni grave, în cazul în care există vreo îndoială cu privire la identitatea persoanei respective (a se vedea, mutatis mutandis, Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, § 75, Rapoarte de hotărâri și decizii 1996 II). (…)

57. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 §§ 1 și 3 lit. (d) din Convenție în cazul de față.

Text integral (EN)

Deschide chat
Aveți nevoie de ajutor?
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?