Art. 6 alin. (1) și (6) art. 3 lit. (c) • proces echitabil • interese insuficiente ale instanței naționale pentru a compensa dreptul solicitantului de a participa la judecata în apel în persoană printr-o a doua amânare • concizie relativă a procedurilor în curs, nefiind nevoie ca amânarea solicitată să aibă o durată lungă • motivarea oferită de solicitant cu privire la importanța participării sale, luând în considerare consecințele asupra locului de muncă și dorința de a explica cauzele și prevenirea recidivei
Cazul se referă la o plângere formulată în temeiul art. 6 alin. (1) și al art. 3 lit. (c) din convenție privind refuzul instanței de apel de a amâna cauza penală a solicitantului pentru ca acesta să participe la judecată în persoană.
Evaluarea Curții
(…) 48. În ceea ce privește cazul de față, Curtea constată de la început că nu este relevant dacă la 20 iulie 2015 s-a prezentat Curții de Apel o dovadă a absenței solicitantului, întrucât Curtea de Apel nu a respins cererea de amânare a ședinței de judecată a solicitantului pentru motivul că această dovadă nu a fost depusă (a se vedea punctul 16 de mai sus).
49. Curtea mai constată că solicitantul nu a renunțat nici la dreptul său de a participa la ședința de judecată a Curții de Apel, nici nu a încercat să se sustragă justiției; (…) De asemenea, este în discuție faptul că avocatul solicitantului, dl S. la momentul respectiv, a făcut o greșeală profesională în acceptarea unei ședințe la o dată la care solicitantul nu ar putea participa (a se vedea punctul 14 de mai sus).
50. Curtea de Apel a fost chemată să examineze, (…), dacă motivul invocat de solicitant pentru absența sa a fost suficient de urgent și credibil și dacă interesul său pentru amânarea solicitată ar trebui să prevaleze asupra interesului unei administrări corespunzătoare a justiției penale. Aparent, acceptând ca fiind credibile motivele invocate, Curtea de Apel a cântărit interesul solicitantului împotriva „interesului societății pentru un proces eficace și rapid și organizări adecvate a procedurilor judiciare“, constatând ca fiind „semnificativ” faptul că ședința de judecată a fost amânată o singură dată din aceleași motive (a se vedea punctul 16 de mai sus).
51. Curtea observă, totuși, faptul că instanța de apel nu a prezentat în hotărârea sa din ce motiv(e) interesele pe care le-a avut în vedere au depășit interesul solicitantului de a-și putea exercita dreptul de a participa personal la judecata apelului (a se compara, mutatis mutandis, cu Hokkeling, menționat mai sus, punctul 62). În acest context, Curtea a luat act de jurisprudența recentă a Curții Supreme potrivit căreia instanțele de judecată trebuie să furnizeze suficiente argumente atunci când resping o cerere de amânare (a se vedea considerentul 29-30 de mai sus).
52. Având în vedere durata de timp în care procedura în apel a fost în curs de desfășurare – hotărârea în primă instanță a fost pronunțată la 30 ianuarie 2015, cu mai puțin de șase luni înainte (a se vedea punctul 6 de mai sus) – și având în vedere că nu ar fi fost necesar ca amânarea solicitată să aibă o durată lungă, deoarece Curtea de Apel a știut că solicitantul va fi disponibil pentru a participa la o ședință de judecată între 27 iulie și sfârșitul lunii august 2015 (a se vedea punctul 12 de mai sus), Curtea arată că ponderea intereselor indicate de Curtea de Apel era relativ scăzută. În schimb, solicitantul își motivase dorința de a participa la audiere explicând de ce acest lucru era important pentru ea, motiv pentru care refuzase, în plus, să autorizeze avocatul să conducă apărarea în numele său (a se vedea punctele 13-14 de mai sus).
53. Este adevărat că, în cazul de față, nu exista nicio îndoială că solicitantul a comis o infracțiune (a se vedea și punctul 5 de mai sus), Curtea constatând, în conformitate cu articolul 350 din CCP, aplicabil în aceeași măsură în cadrul procedurii de apel, că instanța de apel a fost chemată să delibereze cu privire la răspunderea penală a solicitantului și la impunerea pedepsei (a se vedea punctele 24-26 de mai sus). Astfel, instanța de apel a fost cea care a stabilit vinovăția și a stabilit sentința care urma să fie impusă, putând reduce sau mări pedeapsa și care putea implica închisoarea (a se vedea punctele 23 și 25 de mai sus), un tip de pedeapsă care are grad semnificativ de stigmatizare (a se vedea Talabér v. Ungaria, nr. 37376/05, § 27, 29 septembrie 2009). Solicitantul era în mod clar îngrijorat de consecințele pentru locul său de muncă pe care le presupunea lipsa unei suspendări a executării pedepsei sau de consecințele pe care le-ar fi presupus executarea unei pedepse cu închisoarea suspendate anterior (a se vedea considerentele 14 din amendă și 20 de mai sus), rezultatul procedurii în fața Curții de Apel fiind de o importanță crucială pentru ea.
54. Curtea constată, de asemenea, că, în hotărârea pronunțată, Curtea de Apel a acordat relevanță unui aviz consultativ conform căruia solicitantul nu a dorit să coopereze în vederea tratamentului în cadrul perioadei de probă și al reabilitării sociale, iar avocatul general a declarat în cadrul ședinței că solicitantul a avut antecedente, sustrăgându-se de la tratament (a se vedea punctele 18 și 15 de mai sus). După cum a fost informată Curtea de Apel, solicitantul a dorit să se adreseze personal acestei instanțe pentru a explica cauzele recidivării sale și, de asemenea, dorința sa de a preveni alte fapte de furt din magazine și de a detalia aspectele care au ajutat-o să nu recidiveze de la ultima sa arestare (a se vedea punctul 13, 14 in fine și 39 de mai sus). Având în vedere jurisprudența menționată la punctele 43-46 de mai sus, Curtea consideră că ar fi trebuit să i se permită să facă acest lucru.
55. Deși motivele citate de Curtea de Apel au fost, fără îndoială, relevante, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentei cauze, acestea nu au fost suficiente pentru a compensa dreptul solicitantului de a participa personal la judecarea apelului său.
56. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § § 1 și 3 (c) din Convenție. (…)
