Aprecierea Curții

„ (27) Având în vedere conținutul și domeniul de aplicare al autorizației de percheziție, Curtea constată că a fost redactată în termeni generali referindu-se la obținerea probelor, adică „pliante cu informații despre salariul primarului și fotografia acestuia” (a se vedea paragraful 8 de mai sus). În special, nu a luat în considerare motivul pentru care reclamantul ar fi putut fi considerat a fi în posesia materialului în cauză și de ce a fost necesară căutarea acestuia, deoarece pliantele în sine nu erau ilegale. Nu a existat nicio referire la nicio dovadă materială, cu excepția informațiilor care ar fi fost primite de poliție.

(28) Curtea constată, de asemenea, că absența unei autorizații judiciare prealabile nu a fost contrabalansată suficient de disponibilitatea unui control judiciar ex post facto (a se vedea paragraful 12 de mai sus). În special, instanța națională nu a evaluat dacă procurorul avea motive „relevante” și „suficiente” pentru emiterea unui mandat de percheziție cu privire la locuința reclamantului. Verificarea judiciară în cauză s-a limitat la concluzia că autorizarea a fost dată în conformitate cu legea și a fost justificată. Instanța națională nu a cântărit interesele concurente puse în joc în cazul de față. Nici autoritățile naționale nu au luat în considerare faptul că pliantele în cauză conțineau informații publice referitoare la o persoană aleasă într-o funcție publică. Mai mult, autoritățile interne sau Guvernul nu au susținut că deținerea acestor pliante ar putea constitui o infracțiune interzisă de lege.

(29) Prin urmare, Curtea nu este convinsă că percheziția domiciliului reclamantului a fost justificată din motive „relevante” și „suficiente” (a se vedea Misan împotriva Rusiei, nr. 4261/04, § 58, 2 octombrie 2014).

(30) Curtea reiterează faptul că statele, atunci când iau măsuri pentru prevenirea infracțiunilor și pentru protejarea drepturilor altora, pot considera că este necesar să recurgă la măsuri precum percheziții și confiscări pentru a obține probe cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni, în lipsa existenței unor măsuri mai puțin intruzive. Astfel de măsuri pot fi considerate necesare și în ceea ce privește infracțiunile mai puțin grave. Cu toate acestea, având în vedere gravitatea interferenței cu dreptul la respectarea vieții private a persoanelor afectate de astfel de măsuri, trebuie stabilit clar dacă principiul proporționalității a fost respectat (a se vedea Buck, citat mai sus, § 52).

(31) Având în vedere circumstanțele acestui caz, în special faptul că percheziția apartamentului locuit de reclamant a fost dispusă în legătură cu o infracțiune minoră, presupus săvârșită de o terță persoană, Curtea concluzionează că percheziția a fost efectuată fără existența motivelor relevante și suficiente, considerate proporționale cu obiectivele legitime urmărite. Prin urmare, nu era nici „necesară într-o societate democratică”.”

Text integral

Deschide chat
Aveți nevoie de ajutor?
Bună 👋
Cu ce vă pot ajuta?